Habemus metrou în Drumul Taberei. Nu e chiar pus la punct stas, dar linia a fost pusă în funcțiune, așa că se circulă. Și cum un eveniment așteptat de ani polarizează interesul general, Iulia Albu s-a gândit să se introducă în peisaj în stilul ei incofundabil, excentric și mereu interesant.
Iulia Albu s-a înființat după deschiderea magistralei de metrou nr. 5 costumat extravagant, iar călătorii care au mers în același vagon s-au frecat la ochi ca la circ, vă puteți imagina.
Și cum altfel când se urcă lângă tine cineva îmbrăcat într-un mantou gros, deși încă e destul de cald, și cu o căciulă de iarnă, din blană de astrahan, accesoriu extrem de popular în vremuri comuniste.
CITEȘTE ȘI: Legea BACȘIȘULUI în lume: reguli, procente și unde nu trebuie să-l dai
”Dragi tovarăși…”
În ton cu dispozițiile și regulile actuale, extravagantul fashion editor și-a acoperit capul, gura și nasul cu o eșarfă de culoare bej. Iar ca partener de călătorie cu metroul, Iulia Albu nu și-a luat celebrul ei ”accesoriu” – găina, și nici vreun cocoș, ci un rățoi. Mai exact, pe… Donald Duck.
„Donald a așteptat toată viața lui acest moment”; „Avem metrou în Drumul Taberei. Atât avem să vă comunicăm Donald și cu mine”, a pus Iulia Albu, în dreptul postărilor de pe Instagram, ilustrate cu pozele respective și cu un clip video despre călătoria inedită.
„Dragi tovarăși, trăim un moment istoric. Sa ne veselim întru sărbătoarea neamului”, a scris Iulia Albu într-una dintre postări.